Inițiative
Număr voturi
92
Climb 4 fun
Pannonian Bouldering Series 2018
Locul derulării inițiativei
Pannonian Bouldering Series 2018
O scurtă descriere a inițiativei în limba română
Pannonian Bouldering Series(PBS) este un campionat regional internaţional, cu 3 etape, în România, Serbia și Ungaria. Concursul se adresează atât sportivilor experimentați, cât și amatorilor ce vor să-și crească nivelul și doresc să trăiască experiența unei competiții de bouldering. Se anunță sportivi de top din cele 3 țări, asigurând un nivel ridicat de măiestrie sportivă și o finală spectaculoasă. Prima etapă va fi în 09.12.2017 la sala One Move din Timișoara. În calificări vor fi 30 de trasee de dificultate diferită (5 foarte ușoare; 10 ușoare; 10 medii; 5 grele) și finala va fi la vedere în format IFSC.
Ce activități vor fi realizate în cadrul inițiativei?
Inițiativa sprijină practicarea sportului la nivel de amatori cât și la nivel competițional. Pentru calificări vor fi pregătite 30 de trasee. iar cei mai buni 6 băieți și cele mai bune 6 fețe vor intra în finală. Sportivii vor fi puși serios la încercare și vor efectua tot felul de mișcări acrobatice aproape imposibile, oferind o finală spectaculoasă, spre deliciul spectatorilor.
Cărei nevoi a comunității timișorene credeți că răspunde proiectul vostru?
Timișorenii au nevoie să facă mai mult sport și să meargă mai mult la munte! Prin acest concurs încercam să promovăm cățăratul ca și sport urban. În România încă este un sport de nișă, dar în țările mai dezvoltate mișcarea a luat amploare, iar o consecință a fost introducerea căţăratului ca sport olimpic la Tokyo 2020.
Unde, către ce grupuri țintă și cum doriți să promovați această inițiativă?
Ne adresăm în special persoanelor active, dar cine nu-și dorește o activitate ce te menține în formă fizică, are și o latură mentală, te provoacă de fiecare dată la ceva nou, implică o socializare cu ceilalți pasionați și reprezintă o rampă de lansare pentru weekenduri active în natură? Promovarea se va face prin afișe, prin comunitatea pasionaților de sporturi montane, online pe site-ul onemove.ro și prin rețeaua Facebook, iar la eveniment va veni o echipă de la TVR Timișoara.
Care credeți că va fi efectul derulării inițiativei voastre?
Un astefel de concurs generează un efect de WOW în rândul spectatorilor și o dorință de a încerca acest sport. Timișoara nu are o tradiție pentru sporturile alpine și noi încercam să schimbăm asta. Promovăm aceste activități și încurajăm ținerii să vină, să încerce cățăratul în sală și astfel li se poate deschide drumul spre alpinism și escalada la stâncă.
Aveți nevoie să lărgiți grupul vostru cu noi membri pentru implementarea inițiativei?
Nu
Inițiatori, Parteneri, Sponsori
  • Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
  • Primăria Municipiului Timișoara
  •  Grupul PONT
  • BCR